Gedeon Richter: Cariprazina demonstrează eficacitate în tratamentul tulburării duale

La cea de-a 32-a reuniune anuală a Asociației Europene de Psihiatrie (EPA), care a avut loc în perioada 6-9 aprilie la Budapesta, Ungaria, au fost prezentate noi rezultate ale studiilor cu cariprazină de către compania Gedeon Richter. Rapoartele/posterele științifice au oferit dovezi că cariprazina ar putea fi un tratament adecvat nu numai pentru schizofrenia în stadiu incipient și tardiv, ci și pentru diagnosticul dual, comorbid, dificil de tratat (schizofrenia și tulburarea comorbidă a consumului de substanțe), care este o problemă majoră de gestionare pentru medicii psihiatri. De asemenea, în cadrul Congresului, o publicație specială a companiei Gedeon Richter, „Candid Book”, ce conține recomandări utile și sugestii de zi cu zi pentru îngrijitorii pacienților cu schizofrenie, a fost prezentată de către autori. În plus, a fost întrodus un nou instrument de transdiagnostic pentru cuantificarea și vizualizarea severității simptomelor și a dizabilității funcționale a pacienților cu diferite afecțiuni psihiatrice.

Pe lângă postere, Gedeon Richter a organizat două sesiuni științifice. Teatrul Produsului s-a concentrat pe tema „Noi opțiuni de tratament pentru schizofrenia duală”. În această sesiune s-a discutat despre agonişti parţiali cu afinitate crescută către receptorii D3 ca opţiuni de tratament promiţătoare pentru această categorie de pacienţi.

A fost organizat un Mini Simpozion pe tema „Schizofrenia și managementul comorbidităților psihiatrice”, precum tulburările afective, de anxietate și consumul de substanțe. Această sesiune a oferit o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra dilemelor clinice asociate cu apariția schizofreniei concomitent cu alte tulburări mintale și a opțiunilor de tratament pentru această categorie de pacienți.

Recommended For You